Comunitatea de terapeuți Affinity

View Original

Terapia Schemelor (rănilor vechi)

de Ioana Boldea

Începem să înțelegem tot mai mult în psihoterapie că orice persoană are nevoi emoționale, la fel cum are nevoi ale corpului fizic. De exemplu, de când suntem copii, avem nevoia de a ne simți conectați cu persoane importante pentru noi, și, în același timp, nevoia de a explora, de a fi pe propriile picioare.

Deși ca adulți putem avea resurse pentru a ne îndeplini propriile nevoi, în trecut îndeplinirea acestora stătea în sarcina persoanelor care ne-au crescut. Iar cum fiecare dintre noi a crescut într-un mediu mai mult sau mai puțin potrivit nouă, nevoile emoționale nu au putut fi mereu întrunite. Ca urmare, am început să mergem, conform Terapiei Focalizate pe Scheme, pe anumite cărări care în timp au devenit foarte bine bătătorite. Cărări cu zone mai luminoase și clare, zone mai întunecate, cu copaci care țin umbră și rădăcini care ies de sub pământ. Aceste drumuri obișnuiau să ne ajute să ajungem la destinația dorită, dar acum ne întrebăm: „Oare nu există un drum care să fie mai potrivit pentru mine în acest moment?”.

Aceste cărări reprezintă, de fapt, modurile în care noi am învățam să gândim, să acționăm și să simțim emoțiile care ne însoțesc în viața de zi cu zi. Unele dintre aceste moduri ne ajută să vedem clar, altele ne pot pune piedică, ca niște rădăcini ieșite la suprafață. Uneori ne bucurăm de protecția oferită de aceste tipare, ca de umbra unui copac, alteori ne-am dori să avem parte de zone mai însorite.

Schema Therapy are ca scop identificarea nevoilor neîntrunite și îndeplinirea acestora cu ajutorul părților echilibrate din noi. Ulterior, vom putea construi cărări diferite, pe care să le urmăm pentru a ajunge într-un mod mai eficient la scopurile noastre.